Bugetul nu înseamnă doar calcule și alocarea cheltuielilor pe categorii și sub-categorii. Bugetul este cel mai puternic instrument care te va ajuta să înțelegi unde se duc banii tăi și să îi redirecționezi acolo unde contează cu adevărat.

Să îți faci un buget poate fi, de multe ori, intimidant. Mai ales când în jurul acestui proces se învârt tot felul de preconcepții.

Mai jos câteva dintre miturile despre buget și bugetare, demontate, astfel încât tu să prinzi mai mult curaj și să faci primii pași în a prelua controlul asupra banilor tăi.

#1 Trebuie să fii bun la matematică

Vestea bună este că, pentru a face un buget, aptitudinile matematice necesare sunt abilitatea de a folosi un calculator sau un excel pentru a face adunări și scăderi simple.

Adevărata abilitate de care ai nevoie, este răbdarea de a pune pe hârtie toate cheltuielile și veniturile tale.


#2 Bugetul este prea restrictiv

Multă lume fuge percepe bugetul ca pe o limitare. Nici pe departe adevărat! Să ai un buget nu înseamnă că nu mai poți mânca în oraș sau nu mai poți merge în vacanțe. Să ai un buget nu înseamnă să renunți la micile bucurii ale vieții!

Bugetul te ajută să realoci banii pe care îi ai, astfel încât să te bucuri de prezent, dar să te gândești și la viitor. Cel mai probabil va trebui să faci câteva alegeri, însă nu va mai fi atât de greu, atunci când vei avea un plan pe termen lung.


#3 Nu am destui bani, nu are rost să îmi fac un buget

Adevărul este că dacă nu ai prea mulți bani, cu atât mai mult ai nevoie de un buget. Bugetul poate fi primul tău pas în planul de a avea o situație financiară mai bună. Este modul în care poți optimiza cheltuielile. Fiecare pas, oricât de mic, contează.


#4 Am destui bani, nu am nevoie de un buget

Nu, bugetul nu este doar pentru cei care trăiesc de la un salariu la altul!

Bugetul este planul tău pentru un viitor confortabil. Este instrumentul care te poate ajuta să treci cu bine peste obstacolele financiare din viața ta. Fie că îți pierzi locul de muncă, te pensionezi sau doar vrei să faci o schimbare de carieră sau să-ți iei o pauză, este important să ai un plan.


#5 Să fac un buget este greu și îmi ia mult timp

Când faci un buget pentru prima dată, poate fi dificil… Dar poți face un buget care chiar funcționează!

Dacă vrei să faci un buget detaliat, este foarte bine!

Însă poți începe cu metode mai simple de bugetare, precum metoda 50/30/20. Asta înseamnă că 50% din venituri le folosești pentru cheltuieli fixe și necesare, 30% pentru alte cheltuieli, iar 20% economisești și investești. Bineînțeles, poți modifica procentele după cum e potrivit pentru tine.

Atunci când faci un buget cheia este să aloci, întotdeauna, o sumă, oricât de mică, pentru economii și investiții. Apoi, important este să nu renunți. Nu o să fie perfect de la început, dar va deveni din ce în ce mai ușor pe măsură ce exersezi.


#6 Mereu apar cheltuieli neprevăzute, nu are rost să fac un buget

Da, viața are obiceiul de a ne arunca în față tot felul de surprize. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ai un plan, pe care să încerci să îl urmezi.

Și, dacă te gândești bine, multe dintre cheltuielile neașteptate nu ar fi trebuit să te surprindă. Important este să îți acorzi puțin timp și să iei în considerare toate cheltuielile ocazionale, cum ar fi asigurarea anuală la casă sau mașină, nunta prietenei care s-a logodit acum un an sau … luna decembrie.

Dacă totuși cheltuielile neașteptate continuă să îți strice planurile, adaugă în bugetul tău o rubrică de „neașteptate”.


#7 Nu e momentul potrivit pentru mine

Dacă amâni de ceva vreme construirea unui buget, poate e timpul să te întrebi: va fi vreodată momentul potrivit? Nu cred … Și, de cele mai multe ori, în așteptarea momentului perfect, nu facem nimic.

Doar pentru că ai o perioadă dificilă, pentru că se apropie vacanța sau o perioadă cu evenimente, nu înseamnă că trebuie să amâni, ba dimpotrivă.


#8 Țin deja evidența cheltuielilor, deci nu mai am nevoie de buget

Să știi pe ce se duc banii este un prim pas. Un pas foarte mare, însă privirea ta este îndreptată mereu spre trecut. Știi ce s-a deja întâmplat cu banii tăi, dar ai nevoie și de un plan de viitor. Trebuie să faci și pasul următor: să le spui tu banilor unde să se ducă.


Acum, că am trecut de cele mai des întâlnite preconcepții legate de buget, sunt sigură că vei prinde curaj, îți vei crea propriul buget și îl vei folosi pentru a prelua controlul.